La ce sunt buni castraveţii?

Posted by Publicat de Claudia Alexandrina On 14:12


Castravetele (Cucumis sativus) este o plantă legumicolă din familia Cucurbitaceae care include dovlecelul, dovleacul, pepenele galben şi cel verde etc., şi este cultivat pe scară largă. Provine din India şi este cultivat în regiuni tropicale şi temperate. Se cultivă în numeroase varietăţi, datorită diversităţii fructelor.
Planta de castravete este o viţă târâtoare de 1,5 – 2 m lungime, care creşte agăţându-se pe spaliere sau alte structuri de susţinere cu ajutorul cârceilor. Planta are frunze mari care acoperă fructul. Acesta este cilindric, alungit, cu margini rotunjite, şi poate creşte până la 60 cm, cu un diametru de 10 cm. De obicei creşte de cam de 10 cm lungime. Castraveţii pot fi mâncaţi în stare crudă sau muraţi (murături).

Castravetele este alcătuit în proporţie de 96,5% din apă, are foarte puţine calorii (un kilogram de castraveţi are o consistenţ mai mică decât o felie de caşcaval), nu conţine nici un fel de grăsimi şi doar o cantitate infimă de substanţe proteice. În schimb, această legumă conţine o cantitate impresionantă de potasiu, de fier, de siliciu asimilabil, de magneziu şi de fosfor, care în cea mai mare parte sunt depozitate în coaja castravetelui. De altfel, în aceeaşi coajă găsim şi cea mai mare parte a vitaminei C, a vitaminei A şi a vitaminelor din complexul B, a enzimelor care intervin în procesul digestiei şi al metabolismului, a compuşilor sulfuroşi. În lumina acestor date, cercetătorii afirmă că, fără coaja, castravetele nu are nici măcar jumătate din valoarea sa terapeutică, care nu este deloc de neglijat.

Durerile de cap provocate de caldură, insolaţie: Se consumă jumătate de litru de suc de castraveţi cu puţină lămâie, pe stomacul gol, într-o doză unică. Este un foarte bun re-hidratant, conferă o senzaţie de răcoare şi diminuează intensitatea durerilor de cap. Suplimentar, se folosesc de data aceasta extern, felii reci de castravete, care se aplică pe frunte, pe ceafă şi pe tâmple. În popor se spune că feliile de castravete aplicate pe piele "trag durerea de cap". Experimental s-a putut constata în multe cazuri adevarul acestei informaţii, deşi mecanismul prin care acest lucru se produce încă nu este elucidat.
Sarcina: Castraveţii consumaţi în timpul sarcinii reduc senzaţia de greaţă, precum şi frecvenţa acceselor de vomă produse de mişcare, de stres, de stimulări olfactive neplăcute etc. Nu este fixată o cantitate standard de castraveţi recomandată a fi consumată zilnic, este bine însă să aveţi acest "medicament" pe masă, pentru a avea o sarcină mai uşoară.
Indigestia: Castraveţii cu tot cu coajă conţin o enzimă (erepsina) care ajută la digestia mâncărurilor bogate în proteine, care sunt şi cele mai grele pentru stomac şi ficat. De asemenea, consumul de castravete previne tulburările şi bolile hepatice la marii consumatori de proteine, care preferă brânzeturile, ouăle, peştele sau carnea în alimentaţie. Se recomandă consumul a minimum 100 de grame de castravete, la fiecare masă în care sunt prezente aceste alimente.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu